Am sa imi incep povestea cu a fost odata...A fost odata un copil..Cu ochi mari ce cercetau universul intrebatori, cu ganduri mari care ar fi brazdat pana si cerul...Cu suflet neinfricat, neatins de limitele impuse de conventii sociale...Un copil liber, fara colivie...
Copilul ramasese...Anii au trecut insa incet, incet in jurul lui a inceput sa se construiasca o colivie...La inceput mai mare, lasandu-i loc sa zboare, apoi din ce in ce mai mica, facandu-i zborul aproape imposibil,...Ochii cautau aproape, fara sa indrazneasca sa scruteze ca mai demult departarile...Gandurile mari erau imediat alungate de alte ganduri care ii spuneau "asa ceva nu se poate"....Spiritul neinfricat ramasese dar statea intr-un colt amortit...
Copilul incerca adesea sa zboare neinfricat, sa spere, sa aiba visuri atat de mari incat il si speriau...Urma insa repede tacerea...Nu poti visa prea mult...Trebuie sa fii cu picioarele pe pamanat...
Intr-o zi insa...copilul a hotarat sa evadeze din colivie...
Ce daca sunt un copil mai mare? Ce daca visele mele sunt imposibile? Daca vreau pot! Orice vreau!
Si-a luat un skateboard electric...si a inceput sa se joace...A inceput sa cerceteze iarasi zarea cu ochii intrebatori, a inceput iarasi sa isi lase gandurile sa zboare pana la cer, a inceput sa uite de frica de care i se amintea mereu...
In jurul lui oamenii puneau iarasi colivia, dand din cap dezaprobator: "Un adult? Care se joaca? Nu se poate asa ceva!"
Insa bucuria din suflet si joaca i-au dat putere sa scuture din cap si sa le spuna: : "Nu, nu un adult! Un copil mare! Si da! Care se joaca! Copilaria n-are varsta! "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu