Dupa cum va spuneam si atunci gama este alcatuita din 4 produse:
- Lapte demachiant lejer
- Lotiune tonica hidratanta
- Crema lejera regeneranta de noapte
- Crema lejera hidratanta de zi
Datorita campaniei de testare initiata de Complex Apicol Veceslav Harnaj si dedicata bloggerilor am avut ocazia sa primesc si sa testez cele 4 produse.
Asa ca va voi vorbi despre fiecare produs in parte.
1. Lapte demachiant lejer
CE SPUN EI:
Special conceput pentru ten normal sau mixt, laptele demachiant Apidermin Lejer indeparteaza delicat si eficient machiajul. Pielea fetei este curatata in timp ce vitamina A, vitamina E si untul de cacao hranesc si rasfata epiderma iar laptisorul de matcastimuleaza regenerarea celulara. Complexul de ingrediente active mentine pielea hidratata un timp indelungat.
CE SPUN EU:
In primul rand imi place foarte mult ambalajul care este simplu, relaxat, dar sugestiv. In partea de sus exista un sistem de inchidere-deschidere care mi se pare foarte practic pentru ca astfel poti doza exact cantitatea de produs pe care doresti sa o folosesti (cantitatea produsului este de 150 ml).
Mirosul este unul usor, lejer, atuu, in special, pentru persoanele care nu suporta mirosurile foarte pronuntate.
Are o textura usoara, o consistenta medie. Am aplicat o cantitate suficienta de produs pe piele si apoi am curatat si pot sa va spun ca face o treaba foarte buna. Eu aplic de obicei un machiaj destul de complex (fond de ten, dermatograf, rimel, fard etc) si curatarea tenului este esentiala. Asa ca am fost foarte multumita deoarece, dupa demachiere fata, mi-a ramas curata (fara sa simt nevoia de inca o demachiere sau de a ma spala pe fata). Mi-a placut deasemenea ca desi dupa demachiere mi-am simtit tenul hidratat si curat, nu l- am simtit gras. Imi place acest produs si am sa il folosesc in continuare, iar pretul este mai mult decat accesibil: 11,16 RON. Daca vrei sa il incerci si tu il gasesti aici.
2. Lotiune tonica hidratanta
CE SPUN EI:
Special conceputa pentru tenul normal sau mixt, lotiunea tonica hidratanta Apidermin Lejer tonifica pielea fetei in profunzime, asigurand un nivel ridicat de hidratare. Extractul de frunze de ceai verde are actiune astringenta asupra pielii, micsorând porii. Laptisorul de matcă stimuleaza regenerarea celulelor completand efectul antioxidant al ceaiului verde ce are grija de pielea fetei impotriva radicalilor liberi. Pielea este tonifiata, complexul de ingrediente active menținând-o hidratata.
CE SPUN EU:
Ambalajul este la fel ca cel al laptelui demachiant, simplu, relaxat, difera doar culoarea care nu mai este galben, ci albastra. Are acelasi sistem de inchidere-deschidere, dar deoarece lotiunea tonica are o consistenta mult mai lichida trebuie sa fiti foarte atente la inchiderea acestui sistem dupa folosire si la tinerea produsului in pozitie verticala daca nu vreti sa aveti surprize (ca si gramaj are tot 150 ml).
Mirosul este putin mai puternic decat al laptelui demachiant, dar unul fresh, placut.
Dupa aplicare am simtit o senzatie de prospetime, de revigorare a tenului. Nu contine alcool, asa ca nu exista riscul de iritatii sau uscare excesiva a tenului.
Ador acest produs si este pe primul loc in topul preferintelor mele! Pretul este unul foarte bun 11,16 RON si daca vrei si tu sa il incerci il gasesti aici.
3. Crema lejera hidratanta de zi
CE SPUN EI:
Cremă lejera hidratanta de zi se adresează tenurilor normale sau mixte, hidratand și hranind pielea. Apidermin Lejer reia principiile gamei clasice cu o traditie de 50 de ani intr-o formula lejera, imbogatita cu un complex hidratant si factor de protecție solară 15. Untul de cacao este bogat în acizi grasi hidratand pielea în profunzime. Factorul de protectie este completat de laptișorul de matca și vitamina E, una dintre cele mai puternice substante cu proprietati antioxidanțe, ce pontentează efectul protectiei solare, luptand impotriva razelor ultraviolete. Pielea fetei hidratata, protejata impotriva razelor de soare, este o piele fericita.
CE SPUN EU:
Ambalajul este unu simplu, relaxat, cu o eticheta galbena. Cutiuta in care vine produsul este de plastic, cu capacel rezistent si contine 50 ml de produs.
Mirosul, specific intregii game, este la fel de usor, placut.
Textura este una placuta la atingere, insa crema este cam de grasa pentru gustul meu. Eu am ten mixt cu tendinte de ingrasare in unele zone asa ca nu ma prea inteleg cu cremele care incarca tenul. Dupa cateva aplicari ale acestei creme am ramas cu senzatia ca este prea grasa pentru tenul meu, imi lasa senzatia de pelicula pe fata (intra destul de greu in piele si parca imi blocheaza porii), ba chiar au inceput sa imi apara cateva cosuri. Concluzia este ca probabil este in regula pentru tenurile normale si mixte, dar care nu au tendinta de ingrasare.
Bineinteles ca fiecare ten este diferit asa ca daca doriti sa o incercati si sa vedeti daca vi se potriveste o gasiti aici la pretul de doar 13,00 RON.
4. Crema lejera regeneranta de noapte
Ambalajul este placut, la fel cu cel al cremei de zi, doar culoarea este diferita (verde). Produsul vine in aceeasi cutiuta de plastic, cu capacel rezistent, in cantitate de 50 ml.
Mirosul este la fel de fresh, simplu, nu foarte accentuat.
Desi la prima vedere textura pare similara cu aceea a cremei de zi, in ceea ce priveste consistenta, crema regeneratoare de noapte mi s-a parut mult mai usoara, lejera, aerata, a intrat mult mai usor in piele si nu mi-a lasat senzatia de grasime si blocare a porilor. Tenul se simte curat, poate respira si este hidratat in profunzime.
Este o crema foarte buna care hidrateaza, regenereaza la un pret foarte bun de doar 14,00 RON si o gasiti aici daca vreti sa o incercati.
Daca ar fi sa fac un top al preferintelor in ceea ce priveste aceasta gama pot sa va spun ca pe primul loc se afla lotiunea tonica hidratanta,urmata apoi de laptele demachiant, crema regeneranta de noapte si crema hidratanta de zi.
CATEVA CONCLUZII PRIVIND GAMA APIDERMIN LEJER:
- inca de la inceput am indragit aceasta gama prin simplu fapt ca este un produs romanesc, cu traditie de 50 de ani
- apreciez ca ambalajele sunt simple, dar frumoase, astfel pretul produselor nefiind incarcat in plus (de multe ori platim mult din pretul produselor si pentru ambalaj)
- ador faptul ca sunt produse fara parabeni, fara parafine si fara coloranti. Acesta este un plus enorm pe o piata unde produsele cosmetice sunt incarcate de substante chimice, care pe termen lung fac mai mult rau decat bine.
- imi place componenta acestei game (unt de cacao, laptisor de matca, ceai verde, ulei de samburi de caise). Vitamina A si Vitamina E continute in aceste produse sunt esentiale pentru un ten hidratat si fericit.
Per ansamblu gama Apidermin Lejer este una buna, cu produse accesibile ca pret (intreaga gama costa doar 50 de lei) si cu ingrediente active naturale. Va recomand cu drag aceasta gama si sunt convinsa ca veti gasi, ca si mine de altfel, cel putin un produs de care sa va indragostiti si care sa va faca tenul fericit.
Voi ati incercat aceste produse? Ce parere aveti despre ele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu