DEMULT, TARE DEMULT, CAND NU EXISTA INTERNET!?

A fost odata ca niciodata...Pe vremea cand  facea plopșorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti... Demult, tare demult, erau era o imparatie in care oamenii furnici  traiau simplu...Aveau doar grija zilei de azi si speranta zilei de maine...Nu aveau telefoane mobile (rar de tot intalneai vreun om furnica, care avea un telefon fix, adica din ala cu fir daca va mai amintiti de el), televizoarele erau rupte dintr-un muzeu (erau alb negru, cu carcasa de lemn, mari cat o piesa de mobilier si functionau pe principiul pumnului aplicat strategic) si de Internet, nici nu se auzise, daramite sa existe in vreuna din locuintele lor. Daca priveai aceea imparatie de sus parea un musuroi de furnici. Ca la un semnal dimineata incepea forfota si furnicile adulti se indreptau spre fabricile si uzinele patriei. La un alt semnal, putin mai tarziu, in zi (inainte de ora 8) incepea forfota furnicilor copii. Acestia se indreptau spre scoli cu cheia de gat, fara sa aiba nevoie de insotitori care sa ii atentioneze la fiecare pas: ai grija, nu pasi asa, nu te grabi etc... Strazile nu erau pline de de masini bara la bara, claxoane, injuraturile soferilor grabiti sa ajunga la destinatie...Se auzeau doar pasi si rasete cristaline de copii. Pe urma se asternea o liniste totala deasupra musuroiului. Furnicutele adulti isi vedea de treaba la locul de munca, iar furnicutele copii invatau pe bancutele scolilor. La un alt semnal furnicutele copii se indreptau spre case. Ajungeau acasa unde erau singuri, se dezbracau, mancau ceva, isi terminau temele si pe urma cu cheia de la usa atarnata de gat si cu o minge la mana se intalneau mereu cu alte furnicute copii, care aveau si ele cheile de la usi atarnate de gat. Incepeau apoi sa se joace. Nascoceau tot felul de jocuri din imaginatia lor (realitatea nu le punea la dispozitie prea multe posibilitati): "Flori, fete si baieti", "Tari, orase, ape", "Tara, tara, vrem ostasi", "Ratele si vanatorii", "Castel", "Lapte gros", "Capra noua", "De-a v-ati ascunselea", "Sotron" etc.







Furnicile copii stateau afara pana cand ziua se ingana cu noaptea si pana cand vreun parinte furnica dadea semnalul: "A inceput Mihaela!". Atunci fiecare copil furnica pornea intr-o cursa contra cronometru pana in fata televizorului alb negru cu purici, unde pentru`10 minute traiau o alta viata. 

Timpul a trecut peste musuroiul de furnici si incet incet viata furnicilor a luat o alta directie...Furnicile adulti se urcau in masini impreuna cu furnicile copii pe care ii duceau pana la scara scolii. In trafic furnicile adulti erau mereu cu ochii pe ceas, cu nervii intinsi la maxim de presiunea de a ajunge la timp la locul de munca si cu mana apasata aproape mereu pe claxonul masinii in speranta ca sunetul facut de acesta va face lucrurile sa se miste mai repede. Cand ajungeau la locul de munca, furnicile adulti se asezau in fata unui calculator de unde nu se mai ridicau decat cand venea ora de plecat acasa (uneori cu intarziere de la o ora pana la n ore). Nu mancau, nu faceau deloc miscare si ramaneau tintuite pe scaunul de la birou. Pe langa calculatorul din dotare, telefonul suna tot timpul si furnicile adulti erau cu telefonul mobil intr-o mana si cu mouse-ul in cealalta. Cand venea vremea de plecat acasa, traseul era acelasi doar efectuat in sens invers: trafic, nervi, claxoane. Ajunsi acasa atat furnicile copii, cat si furnicile adulti se asezau iarasi in fata calculatorului. In casa era liniste. Nici o vorba nu rupea tacerea. Se auzea doar zgomotul tastelor de la calculator inmultit cu numarul de furnici din casa respectiva. Activitatile desfasurate la calculator erau proiecte (word, excel), internet (documentare sau distractie), jocuri online, retele de socializare (unele furnicute obisnuiau chiar sa glumeasca: Daca nu ai Facebook, nu existi"). Urma apoi o pendulare intre calculator si televizor fara vreun scop precis. Si ziua se incheia fara prea multe vorbe.

Unde, cand si cum s-a facut aceasta trecere este destul de greu de spus. Cert este ca diferenta dintre cele doua "timpuri" e ca de la cer la pamant.

Eu, personal, sunt o furnicuta ce a prins ambele perioade. Am fost furnica copil cu cheia atarnata de gat, cu prietenii mereu langa mine, pentru ca mai tarziu, sa ma transform in furnica adult ce sta in fata calculatorului nepermis de mult. Uneori ma cert singura reprosandu-mi propria "robotizare" si, totusi, analizand viata de acum si cea de demult parca nu as mai putea sa traiesc altfel decat o fac acum. Atunci eram mai fericita, vorbeam, traiau cu adevarat, fara telefoane, televizoare, Internet (si n-am murit, sunt tot aici), acum insa daca as lua-o de la capat cred ca as considera-o un fel de Apocalipsa. Sunt un fel de furnica robot dependenta de tot ce inseamna tehnologie, si in special de Internet. Acum nu ma vad fara calculatorul meu cu procesor Intel, care se misca atat de repede incat ma ajuta sa termin toate proiectele inainte de deadline-uri. Si bineinteles nu as putea sa traiesc fara routerul wirelles care imi pune la picioare intreaga lume a Internetului, de care am atata nevoie secunda de secunda. Iar cand am probleme   cu calculatorul mentionat anterior, nu ma vad decat apeland cu incredere la prietenul meu devotat, magazinul MediaDOT.ro. 

Asa ca, acum la final de poveste, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit aici, viata fara Internet m-a fi privat de:

• statul intre 8-10 ore in fata calculatorului si sacrificarea pana si a unui "balon" (stiti voi care :) )


• mesajele de genul "daca nu trimiti acest mesaj mai departe in 3 zile, o sa cada cerul si o sa se surpe pamantul"  :)


• sunetele care ma atentioneaza din minut in minut ca am mai primit un mesaj (mai mult sau mai putin important) fie in casuta de email, fie pe facebook, fie pe messanger si ca, daca nu fac curatenie rapid, se vor ingramadi pana imi vor manca sufletul si viata :) 


• posibilitatea ca mama, sotul, copilul, prietenii etc,  sa stie in fiecare minut sau secunda ce fac (daca sunt sau nu in fata calculatorului) :)


• posibilitatea de a fi informata absolut despre toate activitatile pe care le-au mai facut prietenii mei (reali si/sau virtuali): ce au mancat, ce au baut, unde au parcat, unde s-au plimbat, cati dinti le-au mai iesit, cati le-au cazut, etc  :)


• posibilitatea de a vedea o tona de poze cu prietenii mei si imposibilitatea de a distinge realitatea de Photoshop - pana sa imi dau seama ca exista Photoshop, Retrica etc incepusem sa intru in despresie ca probabil altii au descoperit secretul tineretii fara batranete si frumusetii fara uratenie in timp ce eu ma indrept spre panta destul de alunecoasa si coboratoare a vietii  :) 


• situatia de a tasta si in somn proiecte, referate, texte etc


• posibilitatea de a-mi stresa prietenii atunci cand particip la concursuri (ca de exemplu, SuperBlog)  ca sa ma sustina (indiferent daca vor sau nu acest lucru) :)

Cam atatea mi-am amintit in acest moment, dar sunt convinsa ca lista poate continua la nesfarsit asa ca ramane deschisa. Daca nu ai avea Internet, de ce ti-ar lipsi?

Acest articol a fost scris pentru Proba 15–MediaDot.ro, Cu sau fara Internet, din cadrul competitiei  Super Blog 2014.