sâmbătă, 8 noiembrie 2014

UNDE TEAMBUILDING NU E, ECHIPA NU E!

Anul de gratie 2000 si ceva (nu dau cifre exacte pentru ca, daca va descurcati cu matematica, puteti face un calcul simplu si atunci nu-mi convine ;)).Terminasem facultatea de o luna si eram proaspat intoarsa acasa, intr-un oras atat de mic incat, daca ieseai pe strada, la fiecare aproximativ 20 de secunde trebuia sa saluti si sa zambesti unui cunoscut. Eram hotarata, determinata si constienta de faptul ca viata mea e la inceput de drum. Aveam sperante atat de mari incat doar aripile imi mai lipseau. Imi doream un loc de munca. Am pornit cu ideea ca vreau un loc de munca, orice loc de munca. Vreau sa muncesc, sa invat, sa adun experienta. 

De pe piedestalul celor 4 ani de facultate gasirea unui loc de munca parea floare la ureche, mai ales la pregatirea si recomandarile pe care le aveam. Realitatea insa mi-a dovedit ca lucrurile nu merg intotdeauna in directia in care trebuie sa mearga. Si acum ma vad cu un teanc de cv-uri sub brat, batand din usa in usa, si lasand cate un cv, in speranta ca, de undeva, va aparea si locul meu de munca. Nu luasem insa in calcul ca, pentru un loc de munca, iti trebuie un cumul de mai multi factori care nu tin neaparat de pregatire (pe unii cred ca ii stiti si voi, din nefericire, foarte bine: pile, relatii, ceva fonduri :) ). Incet, incet, refuzurile, privirile consternate, uneori morocanoase, atunci cand lasam cv-urile, au inceput sa ma demoralizeze. 

Intr-o zi insa, totul s-a schimbat. Am vazut un anunt cu un loc de munca (nu era ce imi doream,dar macar era un loc de munca). Mi-am notat datele despre concursul pentru locul de munca respectiv (traducator), mi-am luat bibliografia si am inceput sa invat. M-am prezentat la concurs fara prea multe sperante deoarece, invatasem deja, pe propria piele, ca nu prea aveam loc nicaieri...

Si totusi, dupa mai multe probe de concurs, intr-o zi, un telefon, m-a anuntat ca eu am fost aleasa. Eu? Nu imi venea sa cred!

Ce a urmat apoi? M-am trezit intr-o echipa cu 6 persoane atat de diferite, incat, chiar si facand un exercitiu de imaginatie, imi era greu sa imi gasesc locul. Celelalte 5 persoane erau oameni cu experienta, o experienta care numara cam tot atatia ani, cati ani aveam eu de viata. Ma simteam stinghera, mica, un copil intr-o lume de oameni "mari", atat la propriu, cat si la figurat. 

In prima luna de munca totul era neclar, nesigur...Nu stiam exact ce trebuie sa fac, cum trebuie sa fac, incotro sa ma indrept...

Intr-o zi, un email, ne anunta ca la sfarsitul saptamanii viitoare va avea loc o actiune de teambuilding la munte. Cand am terminat de citit emailul eram deja nelinistita, pentru ca aveam mai multe necunoscute si temeri: nu stiam ce insemana teambuilding, trebuia sa ma interesez de locul unde urma sa se desfasoare acest teambuilding, si anume tabara Straja, vila Alpin*** si ma stresa si ideea de a petrece cateva zile intr-un loc complet necunoscut, alaturi de persoane pe care inca nu le cunoasteam aproape deloc. 

Primul pas facut a fost, bineinteles, un research pe google. Unii spuneau ca teambuilding inseamna sa construiesti o echipa, altii ca e doar un prilej de distractie, un fel de  “hai sa ne pierdem timpul si la munte, nu numai la birou”. Deci cu team buildingul m-am lamurit... nu prea :) 

business_library_team_building


O alta cautare pe google mi-a explicat ca Vila Alpin ***  este situata in statiunea  Straja. In apropiere la doar 50 de metri este telescaun, iar daca te intorci la 90 de grade (mai mult sau mai putin) dai cu ochii de o priveliste superba a Muntilor Retezat. 

vila-alpin-straja


Aici o gramada de dotari: restaurant propriu (cu mancaruri ca la mama acasa, adica traditionale), un centru de inchirieri echipament sportiv (in special pentru cei tineri si nelinistiti), centrala termica si apa calda permanent, restaurant, bar, sala de conferinta, internet wireless. Deci nu o sa imi lipseasca nimic. Unde mai pui ca la cerere se pot organiza activitati de: rafting, tiroliana, escalada, paint ball, activitati speo. Wow!


Zilele au trecut rapid si iata-ne ajunsi la locul stabilit. Nici acum nu imi imaginam ce activitati outdoor va face seful meu care nu zambea mai niciodata, colega care statea mereu cu nasul in monitor fara sa scoata ore in sir nici un sunet, sau eu, care nu ma prea impacam cu sporturile extreme.


Cand am ajuns am fost intampinati de o atmosfera calda, prietenoasa. Personalul zambea mereu incercand sa ne faca sa ne simtim "ca acasa". Zambetele lor, ambianta placuta, mancarea buna, au reusit sa ne relaxeze (chiar si pe mine) si sa ne faca mai deschisi, mai prietenosii unii cu altii. Am inceput sa schimbam impresii, sa vorbim despre locul in care eram si, incet, incet sa ne cunoastem mai bine. 


img_5123


Ziua a doua a inceput la fel de bine. Dupa micul dejun, am urcat pana la Varful Straja, un loc plin de energie, unde se gasesc canale energetice de o importanta impresionanta, deoarece ele sunt legate de celelalte piramide energetice din toate colturile lumii.


varf


N-as putea sa va spun exact cand, sau cum s-a intamplat, dar reusita acestui team building la Straja a fost una neasteptata pentru mine.


Undeva in acest cadru mirific: 


img_0815 img_0750


printre activitati de catarare (cine si-ar fi inchipuit ca seful mereu imbufnat va avea abilitati de catarare atat de bine dezvoltate ;) ) 


img_0790 (1) img_0776


 si mini conferinte:

Team-Building-Sala-Conferinte-300x225

am inceput sa ne cunoastem mai bine si sa devenim o echipa in adevaratul sens al cuvantului. 

Asa ca, acum, de la birou, cu zambetul pe buze si cu gandul la acele momente frumoase va spun: "Lasa marea, lasa plaja, Hai in tabara la Straja!"

1656424_603137426431501_1960844073_n


Acest articol a fost scris pentru Proba 16–Vila Alpin *** din Straja, Teambuilding la Straja, din cadrul competitiei  Super Blog 2014.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu