SOARE, VARA SI ...BICICLETE!

Prima mea amintire cu/ despre o bicicleta este una nu foarte vesela..Cand spun nu foarte vesela mai ca imi vine sa spun trista de-a dreptul...In copilarie nu am avut bicicleta..Nici nu am vrut...Nu mi-am dorit niciodata o bicicleta pentru ca mi s-a parut un sport cam periculos mai ales daca nu ai cine sa te faca sa indragesti aceasta activitate si sa iti indrume pasii spre obtinerea echilibrului perfect...Totusi aveam vreo 11- 12 ani cand vreo 2-3 copiii de la bloc au inceput sa practice mersul pe bicicleta prin parcarea de la bloc...La inceput a fost interesant sa le facem galerie (noi cei care nu aveam biciclete) de pe bordura, dar incet incet parca incepuse sa creasca si in mine dorinta de a "manui" una dintre biciclete...Unul dintre baietii de la bloc (pentru care de altfel si facusem o pasiune) mi-a zambit intr-o zi si mi-a propus sa ma invete sa ma dau pe bicicleta lui...O oferta de nerefuzat in conditiile in care, la momentul respectiv, imi placeau si baiatul si bicicleta lui! Si uite asa m-am trezit, viteaza, pe o bicicleta, cu baiatul de care imi placea, tinandu-ma de scaunul din spate ori de cate ori echilibrul meu era depasit de puterea gravitatiei. Incepusem sa imi tin echilibrul asa ca Fat Frumosul meu a renuntat sa mai alerge ca un catelus in spatele meu deoarece obosise deja si i s-a parut ca oricum am invatat deja ce era de invatat...La o privire aruncata in spate mi-am dat seama de realitate: cavalerul meu era in capatul parcarii, eu in celalalt..Speriata mi-am pierdut echilibrul si am avut o intalnire dureroasa cu astfaltul... Cavalerul a ajuns intr-o clipita langa mine sa ma ajute...Era prea tarziu...Atat genunchiul, cat si orgoliul meu avusera de suferit...Mi-am inghitit lacrimile si am plecat acasa...Nimeni n-a mai reusit sa ma urce iarasi pe o bicicleta pana cand....
Am devenit mamica...Piticul meu crestea ca in povesti...Asa ca m-am trezit cu el de-o schioapa si in fata unei realitati dure: nu stiu sa merg pe bicicleta dar copilul meu vrea bicicleta si sa il invat sa mearga pe ea...Si acum apare problema: cum inveti pe cineva ceva ce tu nu stii sa faci?
Bineinteles imi rasunau in cap propozitii , toate cu iz descurajator, de genul: fiecare lucru la timpul lui (deci trebuia sa invat sa merg pe bicicleta in copilarie nu acum la maturitate), daca nu ai invatat pana acum nu prea mai are rost sau cum nu ai invatat pana acum sa mergi pe bicicleta? toata lumea stie sa mearga pe bicicleta...
Satula de sprancene incruntate si de "e prea tarziu" am avut o perioada de framantari interioare:
Cine spune cand e prea tarziu sa inveti ceva nou?
Si care e cel mai potrivit moment daca nu cel in care poti invata deodata cu copilul tau o activitate noua?
Asa ca acum (daca eu hotarasc ca acum e momentul potrivit atunci probabil inseamna ca asa e) m-am hotarat: cumpar doua biciclete de oras, una pentru mine si una pentru piticul meu, si ne apucam de miscare.


Biciclop este un site specializat in comercializarea bicicletelor, trotinetelor, accesoriilor si pieselor necesare pentru biciclete, dar si a skiurilor sau snowbordurilor. Dupa ce am rasfoit rafturile magazinului mi-am facut deja o idee cu ce vreau. O bicicleta Koliken Glaxy pentru copii, cu dimensiunea rotilor de 20 de inci, si  o bicicleta Koliken Turist pentru mine, bineinteles cu castile de protectie aferente, clar necesare, atat pentru mine, cat si pentru strumf. Preturile sunt mai mult decat avantajoase, iar comanda ajunge in maxim 4 zile.


Asa ca nu ne ramane decat sa ne bucuram de soare, vara si bicicletele de la Biciclop.
Voi aveti vreo activitate depre care ati avut impresia ca e prea tarziu sa o invatati?