Vesnicia s-a nascut la sat...si copilaria mea, la fel!

"Copilo, pune-ti mainile pe genunchii mei.

Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.

Aici, orice gand e mai incet

Si inima-ti zvacneste mai rar,

Ca si cum nu ti-ar bate in piept, 

Ci adanc in pamant undeva!".

                (Lucian Blaga)

       Si eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat...si copilaria mea la fel...satul a fost cel care mi-a leganat copilaria, care m-a crescut si care mi-a facut sufletul imens. Satul a fost cel care m-a primit mereu cu bratele deschise, care mi-a sters lacrimile cu iarba lui verde si care m-a invatat sa zambesc senin ca si cerul de deasupra lui.

       Din copilarie, imi zambesc vacantele...vacantele la bunica! Prima zi de vacanta ma gasea in curtea bunicii...Sandalele zburau undeva departe...Talpile mele ardeau de nerabdare sa sarute colbul din fata casei...Ma cataram apoi in ciresul din fata casei...Nu sa le culeg, pentru ca inca nu erau coapte, ci sa imi vad stapanirea...Sa vad zarile, campul si lanurile de greu...Bunica zambea, iar ochii ii straluceau vazandu-ma atat de fericita...Nici nu ii trecea prin cap sa imi spuna sa ma incalt sau sa nu ma catar ca poate patesc ceva...Stia ca nu se va intampla nimic si stia ca asta insemna copilarie...sa fii liber, sa fii cat mai aproape de natura...prietenii mei apareau si ei...mergeam desculti cu vantul fluturandu-ne in par pana pe dealul de langa casa "lui buna"...De acolo ajungeam la poala lui in zambete si intr-o rostogolire in care se impletea deopotriva seninul cerului si verdele ierbii...Cand ajungeam jos nu ne mai puteam opri din ras...cand ne reveneam o luam de la capat....

       Joaca preferata era in colbul din mijlocul drumului...Putina apa si praf insemna cea mai mare fericire...Si iarasi bunica zambea cu ochii stralucitori...Nu se supara ca suntem murdari din cap pana in picioare pentru ca aveam mereu apa lasata la soare in care ne imbaia la sfarsitul unei zile pline de joaca. 

       La bunica nu aveam jucarii, dar ne faceam singuri...Aveam matasea de la porumb sau cateva capete de ate din care, cu ajutorul bunicii, ne faceam niste papusi...Papusi mame, papusi tati, papusi copii...Apoi incepea joaca...Mereu alta joaca, pentru ca aveam o imaginatie pana la cer si inapoi. 

        Cand mi-e dor de copilarie, incerc sa regasesc o particica din ea...De cate ori pot merg pe dealul de langa "buna mea" si ma rostogolesc prin verdele ierbii ca atunci cand eram copila....imi las picioarele sa sarute colbul din mijlocul drumului (desi il gasesc tot mai greu pentru ca acum masinilor nu le place sa circule prin colb)... 

         De curand, am descoperit ceva ce ma face sa zambesc ca si cum as fi din nou copil...este vorba de nisip kinetic. Este atat de fin si de placut la atingere incat instant un zambet apare pe fata mea. Copilul meu ma urmeaza...Eu ii sunt model asa ca pune cu emotie mana pe nisipul kinetic din fata lui...Isi rasfira, ca si mine, degetele lasandu-l sa ii curga printre ele...zambeste...Il strange, il imprastie si apoi se mira cat de usor il aduna. Se uita la mainile lui...Nu s-a murdarit deloc...Zambeste iar...

          Unui copil nu ii trebuie mult ca sa fie fericit...Ii trebuie mai putin decat credem noi adultii uneori. Nisipul kinetic e exact ce ii trebuie unui copil...E legatura cu natura, e cel care ii va face imaginatia sa zburde...Nisipul kinetic e 100 % sigur si non toxic. 

   Desi este un nisip in miscare nu se risipeste si este perfect pentru mainile care se joaca si pentru mintile care invata! Nisipul kinetic este 98 % nisip si 2 % magie!